Friday, October 21, 2011

Doi administratori de firme au incercat sa mituiasca o politista cu suma de 2.000 de euro

O politista din Arad a sesizat Directia Generala Anticoruptie (DGA) dupa ce doi adiminstratori de firme au incercat s-o mituiasca, oferindu-i 2.000 euro. Unul dintre cei doi administratori a fost retinut pe o perioada de 24 de ore. "In data de 19 octombrie, ofiterii Directiei Generale Anticoruptie,... sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Arad, cu sprijinul tehnic al S.R.I. Arad, i-au surprins pe inculpatii M. F. si T. A., administratori a doua societati comerciale, in timp ce ofereau 2.000 de euro inspectorului principal de politie Lorena B., din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Arad - Serviciul de Investigare a Fraudelor. In schimbul banilor, politista ar fi trebuit sa-l favorizeze pe M. F., invinuit intr-un dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Arad, privind lipsa licentei de software, precum si alte infractiuni economice", a declarat Camelia Tuduce, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Arad. Cercetarile politistilor au scos la iveala faptul ca M. F. s-a prezentat la biroul ofiterului de politie cerandu-i sa aiba o discutie informala pe marginea dosarului penal care il viza. Cu acest prilej, barbatul a sugerat ca modul in care urma sa fie instrumentat in continuare cazul sa nu-i aduca prejudicii de natura civila sau probleme de ordin penal. In schimb, politista era asigurata ca, in final, "va fi bine pentru toti". Desi oferta i-a fost refuzata, dupa cateva zile, M. F. a apelat-o telefonic pe denuntatoare solicitandu-i o noua intalnire pentru a discuta problemele sale. Totodata, a precizat ca impreuna cu asociatul sau, T. A., "este pregatit" pentru a ajunge la o intelegere. Situatia a fost adusa la cunostinta ofiterilor D.G.A. - Serviciul Judetean Anticoruptie Arad, fiind sesizat Parchetul in vederea organizarii flagrantului. Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Arad a dispus inceperea urmaririi penale fata de invinuitii M. F. si T. A. pentru savarsirea infractiunii de dare de mita. Fata de M. F. s-a dispus masura retinerii pe o perioada de 24 de ore, urmand ca astazi sa fie prezentat Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventiva.

No comments:

Post a Comment