Wednesday, January 18, 2012

Aradenii au iesit din nou in strada, pentru a cincea oara in ultimele zile!

Aproximativ 300 de aradeni au protestat si marti seara pe platoul din fata Palatului Administrativ, prefatand protestul de maine, autorizat si organizat de Miscarea Aradeana. Tintele protestatarilor au fost, ca de obicei, presedintele Basescu, Guvernul Boc, PDL, primarul Gheorghe Falca si, mai nou... , prefectul Calin Bibart, ultimul dupa ce a anuntat ca participantii la mitingurile neautorizate vor fi amendati de jandarmi. Este cea de a cincea zi de proteste la Arad, dupa inceputul timid de vinerea trecuta, cand oamenii au dorit sa-si arate solidaritatea fata de Raed Arafat. Manifestatiile au continuat sambata seara, cand s-au strand aproximativ 100 de persoane, si s-au dezlantuit duminica, cand aproximativ 500 de aradeni au ocupat platoul din fata Palatului Administrativ. Pana acum, punctul culminant a fost atins luni seara, cand peste 1000 de aradeni au cerut demisia lui Traian Basescu, Boc si Falca, intre ei regasindu-se si membri ai partidelor politice din Opozitie. Protestele vor continua miercuri, cand Miscarea Aradeana scoate lumea in strada impotriva guvernantilor.

No comments:

Post a Comment